Sedentarismul si sanatatea inimii
Jurnal Medical dec. 2, 2022

Dr. Luminița Rotaru: Sedentarismul și impactul asupra sănătății inimii


Autor: Dr. Luminița Rotaru, Medic Primar Cardiologie, Doctor în Medicină, Director Medical Auxologico CardioRec

 

Sedentarismul este un inamic ascuns al starii de sanatate ce a luat amploare ca o consecinta a vietii moderne si a urbanizarii. Astfel, de cele mai multe ori deplasarea se face doar cu mijloacele de transport,  activitatile profesionale se desfasoara din ce in ce mai mult la birou, iar timpul liber este adesea petrecut în mod static.

 

Ce este sedentarismul?

Sedentarismul înseamna lipsa activitatii fizice, petrecerea unui numar mare de ore (> 6) in pozitie sezand sau culcat, timp in care consumul energetic este mult redus fata de perioadele de miscare sau de stat in picioare,  chiar daca in aceast timp se desfasoara anumite activitati, ca de exemplu lucrul în fata calculatorului, sofatul, statul in banca la scoala.

 

Conform OMS (Organizația mondială a sănătații) sedentarismul

  • este al patrulea factor de risc pentru mortalitatea globală
  • unul din patru adulți nu face destulă mișcare
  • 80% dintre adolescenți nu sunt suficient de activi din punct de vedere fizic

Efectele sedentarismului asupra inimii

Sedentarismul afectează toate categoriile de vârstă  având efecte nocive asupra sănătății în general:

  • la nivelul sistemului osteoarticular, din cauza posturii prelungite defectuoase
  • prin aparitia obezității, deoarece sedentarismul este asociat și cu obiceiuri alimentare nesănătoase
  • creșterea incidenței diabetului zaharat, a hipertensiunii arteriale, ce reprezintă  factori de risc pentru  boala cardiacă ischemică si pentru accidentul vascular cerebral (AVC).
  • sedentarismul se asociază  chiar cu unele forme de cancer (sân, tub digestiv).

 

Cum acționează sedentarismul?

Sedentarismul privează organismul de efectele favorabile ale mecanismelor adaptative care se realizează în timpul mișcării sau în timpul unei activități fizice regulate. În timpul efortului fizic, pentru a  asigura necesarul  energetic al  musculaturii  implicate,  se realizează  o  activare a întregului sistem circulator prin  creșterea frecvenței cardiace, prin  redistribuirea sângelui spre mușchi, amplificarea mișcărilor respiratorii,  ce ulterior antrenează utilizarea eficientă a glucozei, colesterolului și chiar activarea unei enzime (lipoprotein lipaza) care crește producția de colesterol bun ( cu efect protector –  HDL Co).

 

Cât de multă activitate fizică este necesară?

Toate societățile de cardiologie recomandă pentru persoanele adulte minim 30 min/zi, respectiv 150 min/săptămână, activitate fizică moderată, însemnând plimbare, înnot, mers pe bicicletă.

O altă formulă ar fi de 15 min/zi sau 75 minute pe săptămână de activitate fizică intensă, viguroasă, cum ar fi alergatul, tenisul, exerciții la sală.

Aceste minute pot fi realizate în reprize adaptate la timpul și activitățile zilnice ale fiecărei persoane.

În timpul unei zile cu activitate la birou sau predominant statică, utilizarea scărilor, parcarea mașinii la distanță sau coborârea cu o stație mai departe de destinație pot fi soluții pentru combaterea sedentarismului și pentru creșterea numărului de minute sau de pași.

 


Chiar și persoanele cu probleme de sănătate, inclusiv cu boli de inimă, probleme care pot  limita  practicarea unor sporturi, dar care desigur nu au contraindicație pentru efectuarea efortului fizic, sunt sfătuite să fie cât mai active  sau să efectueze mișcare în limita toleranței, pentru că puțin este mai mult decât nimic și orice tip de mișcare contează.


 

Pentru Programări la Dr. Luminița Rotaru – 021.9636

 


CardioRec face parte din rețeaua Istituto Auxologico Italiano, o fundație nonprofit cu peste 60 de ani de tradiție și activitate medicală la cel mai înalt nivel, un nume ce este sinonim cu Excelența în Sănătate și Grija față de pacienți. Acesta face parte, totodată, din Centrul de Imagistică Cardiovasculară Integrată al prestigioasei rețele italiene.

 

 

 

Abonează-te la newsletter