Jurnal Medical aug. 31, 2026

Cum pregătim copilul pentru întoarcerea la școală? Recomandările medicului de familie Cezar Iancu


Cum pregătim copilul pentru întoarcerea la școală? Dr. Cezar Iancu, medic de familie la Auxologico CardioRec – Corbeanca, explică ce putem face pentru ca cei mici să se adapteze mai ușor la programul școlar, de la rutina zilnică și somn până la alimentație și starea de sănătate. Pregătirea pentru noul an școlar include și o atenție acordată sănătății copilului, pentru a identifica din timp eventualele probleme și a-i asigura un început cât mai bun.

 

Ce ar trebui să facă părinții, din punct de vedere medical, înainte ca cel mic să înceapă școala? Este nevoie de un control la medicul de familie?

Recomand un control la medicul de familie înainte de începerea școlii, mai ales dacă cel mic nu a avut o consultație preventivă în ultimul an. Nu pentru a obține doar o hârtie, ci pentru a verifica dacă există probleme care îi pot influența atenția, adaptarea sau capacitatea de a învăța.

La acest consult verificăm creșterea, greutatea, tensiunea arterială, vederea, auzul, postura, dantura, somnul și dezvoltarea copilului. Discutăm și despre alimentație, activitate fizică, dificultăți de concentrare, anxietate sau probleme de adaptare.

Vederea și auzul sunt foarte importante, pentru că un copil poate părea neatent sau poate rămâne în urmă la școală, când problema reală este că nu vede bine la tablă sau nu aude corect.

Verificăm și schema de vaccinare, deoarece în jurul vârstei de 5-6 ani sunt prevăzute rapelurile ROR și DTPa-VPI. Dacă există astm, alergii severe, epilepsie, diabet sau altă afecțiune cronică, școala trebuie informată și trebuie stabilit clar ce este de făcut în caz de urgență.

Nu recomand însă analize de sânge, vitamine, stimulente pentru imunitate sau deparazitare doar pentru că începe școala. Investigațiile se fac atunci când există simptome sau factori de risc, nu automat pentru fiecare copil sănătos.

Dacă a fost făcut recent un consult preventiv complet și copilul nu are probleme noi, nu este necesar să repetăm examinarea doar pentru că începe anul școlar. Important este ca evaluarea preventivă anuală să nu fie ignorată.

 

Cum putem regla programul de somn al copilului după vacanță și de ce este important pentru sănătatea lui?

Eu le recomand părinților să nu lase reglarea somnului pentru seara dinaintea începerii școlii. Ceasul biologic nu se poate muta brusc cu două sau trei ore. Ideal este să începem cu aproximativ două săptămâni înainte și să mutăm ora de culcare și ora de trezire cu 15-30 de minute la fiecare două-trei zile. Cea mai importantă este ora de trezire, care trebuie păstrată constant inclusiv în weekend.

Dimineața, copilul are nevoie de lumină naturală și de puțină mișcare, iar seara de o rutină liniștită și previzibilă: duș, pregătirea hainelor pentru a doua zi, citit și apoi somn. Ecranele ar trebui închise cu cel puțin o oră înainte de culcare, iar telefonul sau tableta nu ar trebui să rămână în dormitor.

Trebuie evitate somnul lung de după-amiaza, mesele grele seara și băuturile cu cofeină (verificăm mereu compoziția, mai ales că mai sunt băuturi ce au cofeină, deși în istoricul lor marketizat nu par că ar avea, însă eu am mai găsit surprize).

Un copil de vârstă școlară are nevoie, în general, de 9-12 ore de somn pe noapte. Somnul nu înseamnă doar odihnă. În timpul lui se consolidează memoria, se procesează informațiile învățate, se reglează emoțiile și se refac organismul și sistemul imunitar.

Un copil care nu doarme suficient poate părea neatent, agitat, iritabil sau lipsit de motivație. Uneori, aceste manifestări sunt confundate cu probleme de comportament sau de concentrare, când problema reală este lipsa somnului.

Nu recomand administrarea de melatonină din proprie inițiativă pentru reglarea programului. De cele mai multe ori, rutina, consecvența și lumina de dimineață sunt suficiente. Dacă cel mic sforăie puternic, are pauze de respirație, se trezește foarte greu, este somnolent în timpul zilei sau problemele de somn continuă mai multe săptămâni, este indicată o evaluare medicală.

 

Ce putem face pentru ca un copil să treacă mai ușor peste perioada virozelor și răcelilor care apar frecvent odată cu revenirea în colectivitate?

În primul rând, părinții trebuie să știe că nu putem preveni fiecare viroză. Un copil care intră în colectivitate poate avea chiar 10 episoade respiratorii pe an, fără ca acest lucru să însemne automat că are imunitatea scăzută. Intră în contact cu virusuri noi, iar organismul învață treptat să răspundă la ele.

Putem însă reduce riscul prin câteva lucruri simple: somn suficient, alimentație variată, mișcare în aer liber, hidratare, aerisirea frecventă a încăperilor și spălarea corectă a mâinilor, mai ales înainte de masă și după suflarea nasului. Copilul trebuie învățat să tușească sau să strănute în pliul cotului și să nu împartă sticlele, tacâmurile sau obiectele pe care le duce la gură.

Verificăm și vaccinurile din schema națională și discutăm despre vaccinarea antigripală înaintea sezonului rece.

Nu recomand siropuri pentru imunitate, antibiotice preventive, doze mari de vitamina C (mai ales că atacă microbiota intestinală și găsesc uneori copii cu tulburări de tranzit fără o altă cauză și să nu mai zic de faptul că vitamina C în exces predispune la apariția calculilor renali), nici zinc sau vitamina D administrate la întâmplare. Nu există un produs care să facă un copil să nu mai răcească.

Vitamina D se administrează atunci când există indicație, iar antibioticul tratează infecții bacteriene, nu viroze, ba chiar în infecții virale fac mult mai mult rău.

Atunci când copilul răcește, cele mai utile măsuri sunt odihna, lichidele, spălăturile nazale cu ser fiziologic și tratamentul febrei sau al durerii atunci când acestea produc disconfort. Pentru tuse se poate folosi miere doar la copiii mai mari de un an.

Copilul cu febră, stare generală proastă, vărsături sau diaree trebuie ținut acasă și poate reveni după ce a trecut cel puțin o zi fără febră, fără medicamente antitermice, și se simte suficient de bine pentru a participa la activități.

Este nevoie de consult medical dacă respiră greu, este foarte somnolent, refuză lichidele, urinează puțin, febra persistă mai mult de trei zile, apare durere de ureche sau starea lui se agravează.

Scopul nu este să tratăm agresiv fiecare răceală, ci să recunoaștem la timp copilul care nu mai are o viroză simplă.

 

Sunt necesare vitaminele sau suplimentele pentru „imunitate” înainte de începerea școlii? Când sunt ele cu adevărat recomandate?

Răspunsul scurt este nu. Un copil sănătos, care are o alimentație suficient de variată, nu are nevoie de vitamine sau de siropuri pentru „creșterea imunității” doar pentru că începe școala. Imunitatea nu poate fi stimulată în câteva săptămâni cu un produs cumpărat din farmacie. Vitamina C nu împiedică apariția răcelilor, chiar dacă administrarea regulată poate scurta foarte puțin durata simptomelor și subliniez foarte puțin.

Pentru vitamina D, rezultatele privind prevenirea virozelor sunt neuniforme, iar beneficiul pare să fie mai important la copiii care au într-adevăr deficit. Nici zincul, echinacea, beta-glucanii sau probioticele nu trebuie recomandate automat tuturor copiilor. În cazul probioticelor, efectele depind inclusiv de tulpina folosită, deci nu putem vorbi despre un beneficiu general al oricărui produs.

Suplimentele sunt cu adevărat recomandate atunci când avem un deficit confirmat sau un risc real: anemie feriprivă (prin lipsa de fier), deficit de vitamina D sau B12, alimentație foarte restrictivă, dietă vegană, tulburări de absorbție precum boala celiacă sau bolile inflamatorii intestinale, anumite afecțiuni cronice ori tratamente care influențează absorbția nutrienților. Fierul, în special, nu ar trebui administrat preventiv fără evaluare medicală și analize, deoarece excesul poate fi toxic.

Nici analizele pentru toate vitaminele nu trebuie făcute automat unui copil sănătos. Investigațiile se aleg în funcție de alimentație, simptome, creștere și factorii de risc. Oboseala, paloarea, lipsa poftei de mâncare, creșterea necorespunzătoare sau infecțiile neobișnuit de severe pot necesita evaluare, dar nu înseamnă automat că lipsește o vitamină.

Cel mai bun sprijin pentru sistemul imunitar rămâne mai puțin spectaculos, dar mai eficient: somn suficient, alimentație variată, mișcare, timp petrecut afară, vaccinare și evitarea fumului de țigară. Suplimentele corectează o lipsă reală, însă nu pot înlocui aceste lucruri și nu transformă un copil într-unul care nu mai răcește.

 

Dacă un copil are nas înfundat, tușește sau face febră, când poate merge la școală și când ar trebui să rămână acasă și să fie consultat de medic?

Nu orice nas înfundat sau orice tuse înseamnă că un copil trebuie ținut acasă. Dacă are doar secreții nazale, nas înfundat sau o tuse ușoară, nu are febră, respiră normal, mănâncă, se joacă și poate participa la activitățile școlare, poate merge la școală. Studiile arată că tusea după o infecție respiratorie poate persista până la trei-patru săptămâni (chiar dacă informația pare șocantă la prima vedere, medicina bazată pe dovezi asta susține), fără să însemne automat o complicație.

Copilul trebuie să rămână acasă dacă are febră, stare generală proastă, frisoane, dureri importante, tuse frecventă care nu îi permite să participe la ore, dificultăți de respirație, vărsături sau diaree. Nu este corect să primească dimineața paracetamol sau ibuprofen doar pentru a putea fi trimis la școală. Poate reveni atunci când, timp de cel puțin 24 de ore, nu a mai avut febră fără medicamente antitermice, simptomele sunt în ameliorare și are suficientă energie pentru activitățile obișnuite.

Aceasta este o regulă practică folosită de ghiduri, dar nu înseamnă că riscul de transmitere a dispărut complet. Unele virusuri pot fi eliminate și după ameliorarea simptomelor, motiv pentru care rămân importante spălarea mâinilor, aerisirea claselor și acoperirea gurii atunci când tușește.

Este necesar un consult medical dacă febra persistă mai mult de trei zile, reapare după o perioadă de ameliorare, apare durere importantă de ureche, durere toracică, tusea se agravează sau simptomele nu se ameliorează după aproximativ zece zile. O tuse care continuă peste trei-patru săptămâni trebuie, de asemenea, evaluată. Solicităm ajutor medical rapid dacă cel mic respiră greu sau foarte repede, i se retrage pielea între coaste, are buzele albastre, este greu de trezit, nu poate bea lichide, urinează foarte puțin, are convulsii sau o erupție care nu dispare la apăsare.

Decizia nu trebuie luată doar după prezența secrețiilor nazale sau a tusei, ci mai ales după starea generală, respirație, hidratare și capacitatea copilului de a participa la activitățile școlare.

 

Care sunt simptomele sau semnele pe care părinții nu ar trebui să le ignore și pentru care ar trebui să contacteze medicul de familie?

Eu le spun părinților că nu trebuie să se sperie de fiecare episod de febră sau tuse, dar nici să ignore schimbarea clară a stării generale. Dacă un părinte spune că nu își mai recunoaște copilul, că este neobișnuit de somnolent, apatic sau greu de trezit, acest lucru trebuie luat în serios. Studiile arată că inclusiv îngrijorarea părintelui poate avea valoare în identificarea unei boli mai severe.

Medicul de familie trebuie contactat dacă febra persistă mai mult de trei zile, reapare după ce copilul părea că se vindecă sau este însoțită de o stare generală din ce în ce mai proastă. Este necesară evaluare și dacă tusea se agravează, continuă peste trei-patru săptămâni, apare respirație zgomotoasă, oboseală neobișnuită la efort, durere de ureche sau durere toracică.

Nu trebuie ignorate nici refuzul persistent al lichidelor, urinările mult mai rare, gura foarte uscată, vărsăturile repetate, diareea prelungită sau prezența sângelui în vărsături, scaun ori urină. Durerea abdominală intensă, localizată într-un anumit punct, care se agravează sau îl trezește noaptea, necesită consult medical. Durerile de cap repetate trebuie evaluate dacă apar dimineața, trezesc copilul din somn, sunt însoțite de vărsături, tulburări de vedere, dezechilibru sau schimbări de comportament.

De asemenea, paloarea persistentă, scăderea în greutate, oboseala neobișnuită, lipsa poftei de mâncare și încetinirea creșterii nu trebuie puse automat pe seama școlii sau a mofturilor. Există și situații în care nu așteptăm medicul de familie, ci sunăm la 112: copilul respiră greu sau foarte repede, i se retrage pielea între coaste, nu poate vorbi din cauza lipsei de aer, are buzele albastre, este confuz sau greu de trezit, face convulsii, are gâtul înțepenit ori apare o erupție violacee care nu dispare la apăsare.

Umflarea bruscă a buzelor sau limbii, asociată cu respirație dificilă, poate însemna o reacție alergică severă și reprezintă tot o urgență. Nu există un singur simptom care să ne spună totul. Contează evoluția: un copil care se simte progresiv mai bine poate fi supravegheat, dar un copil care se degradează, nu se hidratează, respiră greu sau nu mai reacționează ca de obicei trebuie evaluat rapid.

 

Revenirea la școală poate fi stresantă pentru unii copii. Cum își pot da seama părinții că este vorba doar despre emoțiile normale de început și când ar trebui să ceară ajutor?

Este normal ca la începutul școlii un copil să fie mai emoționat, să adoarmă mai greu, să pună multe întrebări sau să acuze uneori dureri de burtă ori de cap. Vorbim despre o adaptare normală atunci când, chiar dacă are emoții, copilul merge la școală, se liniștește după despărțirea de părinți, participă la activități și are și momente în care se bucură.

Pe măsură ce cunoaște colegii, profesorii și rutina, aceste manifestări ar trebui să se reducă. Nu numărăm doar lacrimile din prima zi, ci urmărim funcționarea copilului. Devine îngrijorător atunci când frica se intensifică, nu se ameliorează în primele săptămâni și începe să afecteze somnul, alimentația, relațiile sau prezența la școală. Durerile de burtă, greața, durerile de cap și senzația de rău care apar repetat dimineața, în zilele de școală, dar se ameliorează acasă sau în weekend, pot fi manifestări ale anxietății.

Aceste simptome sunt reale, chiar dacă investigațiile medicale nu identifică o boală organică. Părinții ar trebui să ceară ajutor dacă apar plâns sau panică aproape în fiecare dimineață, refuzul repetat de a merge la școală, absențe, izolare, iritabilitate accentuată, scăderea rezultatelor, pierderea interesului pentru activitățile preferate sau modificări importante ale somnului și apetitului.

Trebuie luate în calcul și bullyingul, dificultățile de învățare, problemele de vedere sau auz, ADHD-ul (însă doar cel diagnosticat de un psihiatru pediatru) și alte cauze care pot face școala greu de tolerat. Eu le recomand părinților să nu minimalizeze problema spunând „nu ai de ce să te temi”, dar nici să permită evitarea repetată a școlii fără să caute cauza.

Evitarea prelungită poate întări frica și poate face revenirea tot mai dificilă. Este mai util să asculte copilul, să pună întrebări concrete, să discute cu învățătorul sau profesorul și să păstreze o rutină previzibilă. Medicul de familie poate exclude o cauză medicală și poate orienta familia către psiholog sau psihiatru pediatric atunci când este necesar. Ajutorul trebuie cerut urgent dacă minorul vorbește despre moarte, automutilare, spune că nu mai vrea să trăiască, prezintă atacuri de panică severe sau există suspiciunea de violență ori abuz. În aceste situații nu așteptăm să treacă de la sine.

 

Care sunt cele mai importante trei recomandări pe care le-ați da, ca medic de familie, părinților în primele săptămâni de școală?

Dacă ar fi să aleg doar trei recomandări, prima ar fi să protejăm rutina copilului. În primele săptămâni nu aș încărca programul cu prea multe activități. Ora de culcare și cea de trezire trebuie să rămână constante, copilul să aibă timp pentru masă, mișcare, joacă și odihnă. Somnul insuficient se poate manifesta prin neatenție, iritabilitate, dificultăți de învățare și îmbolnăviri mai frecvente. Uneori problema nu este lipsa de disciplină, ci pur și simplu oboseala.

A doua recomandare este să folosim măsurile de prevenție care chiar funcționează: spălarea mâinilor, aerisirea camerelor și a claselor, vaccinarea și păstrarea copilului acasă atunci când are febră sau o stare generală proastă. Nu recomand vitamine, siropuri pentru imunitate sau antibiotice preventive. Un copil va mai răci, iar obiectivul realist nu este să eliminăm toate virozele, ci să reducem riscul de transmitere și să recunoaștem la timp o evoluție nefavorabilă.

A treia recomandare este ca părinții să observe copilul, nu doar rezultatele lui. În fiecare zi aș rezerva câteva minute pentru o discuție liniștită, fără interogatoriu. În loc de „Cum a fost la școală?”, putem întreba „Care a fost partea cea mai ușoară?” sau „A fost ceva care te-a făcut să te simți inconfortabil?”. Durerile repetate de burtă sau de cap, somnul agitat, plânsul de dimineață, izolarea ori refuzul școlii pot fi primele semne ale anxietății, bullyingului sau unei dificultăți de învățare.

Pe scurt, în primele săptămâni copilul are nevoie de rutină, prevenție simplă și un părinte disponibil să observe și să asculte. Nu are nevoie de presiune pentru performanță, de un program supraîncărcat sau de suplimente promovate ca soluții rapide.

 


 

Înscriere la Medic de familie Cezar Iancu – 021.9636

 


Auxologico Cardiorec face parte din rețeaua Auxologico din Italia, o fundație nonprofit cu peste 65 de ani de tradiție în cercetare și îngrijire medicală, recunoscută pentru calitatea actului medical și grija față de pacienți.


*Informațiile prezentate în articolele de pe www.cardiorec.com au un scop informativ și nu substituie consultația medicală. Fiecare pacient are nevoi și simptome specifice, influențate de factori precum stilul de viață, vârsta și starea generală de sănătate. Prin urmare, pentru un diagnostic corect și recomandări personalizate, este esențială o evaluare medicală în cadrul unei consultații de specialitate.

 

 

Auxologico CardioRec
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

PROGRAMĂRI ONLINE