Discursul Directorului General al Istituto Auxologico, Mario Colombo, la Congresul Societății Italiene de Medicină Fizică și Reabilitare

Directorul General al Istituto Auxologico Italiano, Domnul Mario Colombo, a participat la Congresul SIMFER (Societatea Italiană de Medicină Fizică și Reabilitare) care s-a desfășurat la Milano, în data 29 octombrie, ocazie cu care a susținut un discurs pe tema: „Reabilitarea și cercetarea medicală: IRCSS (Institutele Științifice de Spitalizare și Tratament), între știință și asistență”, pe care îl puteți citi mai jos.

În anii mulți care s-au scurs de când activez în acest job, în definitiv, în această lucrare nobilă în beneficiul oamenilor, au fost multe momente în care m-am oprit să reflectez asupra scopului și semnificației de a fi o instituție non-profit, în speță, o Fundație, cu valori clare și asumate, care în cazul Istituto Auxologico se referă la „sacralitatea vieţii” şi la angajamentul declarat în doctrina socială a Bisericii.

Am făcut acest lucru în fața chestiunilor de natură fiscală, a taxelor pe care le plătesc chiar și organizațiile non-profit, dar pe care le-ar dori reglementate altfel, de exemplu, TVA-ul, care este un cost final, nerecuperabil, pentru organizațiile din domeniul sănătății, în special pentru cele non-profit, dar și în fața diferitelor legi de reformă ale IRCCS (Institutelor Științifice de Spitalizare și Tratament) sau ale sistemelor regionale de sănătate în care operează Auxologico.

Nu m-aș fi așteptat să abordez această problemă într-un Congres național al unei specialități atât de importante, precum Medicina Fizică și Reabilitarea, al cărui public este reprezentat, în esență, de medici.

Sunt una dintre acele persoane cărora nu le place etichetarea și care nu gândesc în stereotipuri. De aceea, consider simplistă clasificarea IRCCS-urilor reabilitative. Astăzi, ar trebui să vorbim de o medicină a reabilitării, lucru care este valabil de la acei medici care au un pacient cu un traumatism grav, cei care sunt solicitați să intervină într-un AVC acut, până la cei implicați în cercetarea genetică pentru a înțelege mai bine determinanții bolilor.

Plecând de la această premisă, remarc, în primul rând, că aici, la această întâlnire, nu este reprezentată nicio instituție căreia să i se pună eticheta de „instituție publică”.

Mai remarc că, între marile instituții private reprezentate aici, se pot identifica două categorii principale – categoria formată din acele organizații private care au ca scop obținerea de profit și categoria nonprofit, care, la această întâlnire, este reprezentată, în exclusivitate, de entitățile conectate cu misiunea și angajamentul Bisericii. Așa cum stim, există, însă, și organizații „laice” care funcționează în modul nonprofit.

În altă ordine de idei, după cum dumneavoastră, medicii, știți foarte bine, cel puțin cei care au studiat Istoria Medicinii, sistemul organizat de îngrijire a sănătății oamenilor s-a născut ca un sistem non-profit, la inițiativa unor reprezentanți ai instituțiilor religioase care, de-a lungul timpului, au realizat nevoia de îngrijiri medicale, ridicând-o de la o problemă de natură privată (pe care doar bogații și-o puteau permite), la o nevoie colectivă, căreia instituțiile trebuiau să-i ofere un răspuns fără să țină cont de capacitatea economică a oamenilor.

Am dorit să fac această observație pentru că, de multe ori, dezbaterea pe acest subiect este polarizată pe opoziția dintre public și privat, atribuindu-i publicului prerogativele de aplicare a dreptului constituțional, universal, la sănătate, iar privatului un rol pur subordonat, al celui care vrea să se insinueze în sectorul sănătății, să ia ceva de la public și să profite de el, nedând aceleași garanții și certitudini ale urmăririi unui interes colectiv, ci acela de interes strict privat, de obținere a profitului.

Așa cum am spus mai înainte, există un paradox: asistența medicală, spitalele s-au „născut” private non-profit. Poziția mea este să plasez asistența medicală privată non-profit într-un loc foarte apropiat de asistența medicală oferită de spitalele publice, pentru că aceasta din urmă își are originea în primele forme de îngrijire spitalicească, care erau non-profit.

De-a lungul anilor, sensibilitatea referitoare la diferitele probleme publice, private și private non-profit a fost diferită, iar legiuitorul a reglementat, de asemenea, în diferite moduri din punct de vedere fiscal, economic și de sănătate.

În același timp, principiul subsidiarității a fost interpretat și aplicat diferit în contexte istorice diferite, nu întotdeauna pe argumente raționale. Trecem cu o ușurință extremă de la afirmații în care statul nu trebuie să intervină, unde libera inițiativă privată poate satisface o anumită nevoie, la poziții opuse, unde privatul este retrogradat la acele activități pe care publicul nu poate sau nu vrea să le susțină.

În recenta stare de urgență Covid-19, a fost readusă în discuție opoziția sterilă și neîntemeiată dintre public și privat, și anume aceea că paturile, în special cele din domeniul public, au fost diminuate ca număr în beneficiul furnizorilor privați, iar furnizorii privați nu ar fi avut o contribuție precum cea a sectorului public în gestionarea situației de urgență. Acest lucru nu este adevărat, și chiar la această masă există entități care au fost în prim-plan atât în ​​faza acută, cât și în campania de vaccinare împotriva COVID, prin urmare această opoziție public-privat este neîntemeiată.

Credem în principiul liberei alegeri a locului de tratament? Da, bineînțeles, nu am auzit niciodată pe nimeni să se opună acestei opțiuni. Atunci consecința firească referitoare la libera alegere între public, privat, privat nonprofit este în raport cu ceea ce sunt în măsură să ofere acestea și nu pe baza „etichetei” care îi deosebeşte.

Există vreo îndoială că furnizorii privați nu împărtășesc aceleași obiective de sănătate „publică”? Că se retrage în vremuri de nevoie, de urgențe? Ce înseamnă selecția cazurilor în scopuri economice? Ei bine, dacă există suspiciuni, ar trebui puse în aplicare reguli suplimentare și mai stricte pentru a elimina orice urmă de îndoială. Cei care respectă regulile fac parte din sistem cu egală demnitate, pentru „adevărate” merite, nu pentru etichete sterile de tip – „public, privat sau privat non-profit”.

Chiar și după aceste argumente, îmi adresez, în continuare, întrebarea retorică: este important să existe o ofertă non-profit în domeniul sănătății, cercetării și universităților italiene?!

Asistența medicală privată non-profit este legătura dintre trecutul nostru și viitorul nostru, ne reamintește că organizația care activează în domeniul sănătății o face, întotdeauna, dintr-un gest de caritate.

Asistența medicală privată non-profit trebuie să fie o mărturie nu numai a excelenței în îngrijirea și în cercetarea medicală – acesta trebuie să fie minimul spre care treabuie să țintească oricare organizație medicală – ci și pentru modul de relaționare cu pacientul. O datorie care ține de principiile de bază ale umanității noastre. Asistența medicală privată non-profit trebuie să accentueze faptul că orice posibil profit care decurge din activități de sănătate, din munca pentru tratarea unei persoane, nu poate fi direcționat în altă parte decât pentru îmbunătățirea tratamentului și cercetării în medicină.

În zilele noastre, exemplul de succes al unei organizații medicale private non-profit poate genera mult bine întregii umanități!