Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Editorial de Mario Colombo – Director General al Istituto Auxologico Italiano
Milano este capitala economică a Italiei și unul dintre cele mai importante centre medicale din Europa. Aici își are sediul Istituto Auxologico, o fundație nonprofit, cu peste 60 de ani de activitate. Sub umbrela Istituto Auxologico se află spitale, centre ambulatorii și laboratoare de cercetare în Milano, Roma, Verbania și acum, în România.
Auxologico este acum prezent în Romania, în nordul Bucureștiului, în zona rezidențială Corbeanca, prin CardioRec, un centru medical dedicat, în special, prevenției, diagnosticului, tratamentului și recuperării patologiilor cardiovasculare, dar nu numai.
CardioRec este un centru medical recunoscut și apreciat în România, creat în 2012 de către doi medici români, Clara și Bogdan Alexandrescu, cu experiență și viziune internațională. În prezent, CardioRec a integrat și aspecte din tradiția medicală italiană: stilul Istituto Auxologico, pentru care pacientul este întotdeauna pe primul loc, medici cu formare profesională europeană care astăzi se pot consulta, pentru cazurile complexe, cu colegii italieni, dotări moderne pentru diagnosticări rapide și, în caz de necesitate, accesul la rețeaua Auxologico, formată din 800 medici, ce își desfășoară activitatea în 19 centre sanitare și spitale avangardiste.
CardioRec a devenit parte dintr-un mare grup european, Auxologico, unde creșterea calității tratamentelor se obține prin investiții în cercetare biomedicală, prin inovații tehnologice și prin pregatirea continuă personalului.
CardioRec face parte din Centrul Integrat de Imagistică Cardiovasculară a Istituto Auxologico. Pacienții CardioRec pot conta pe același profesionalism și calitate în realizarea unei ecocardiografii, a unei examinări de tomografie computerizată a inimii sau a unei investigații de rezonanță magnetică coronariană, pe care le-ar găsi la Milano sau în cele mai importanete centre cardiologice europene.
Lucrăm cu colegii din CardioRec pe mai multe planuri: deschiderea unui Centru la standarde europene pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, un Centru pentru medicina somnului și posibilitatea de a activa programe de reabilitare, inclusiv prin telemedicină.
CardioRec va fi o parte activă a studiului european Master despre hipertensiunea arterială, coordonat de Istituto Auxologico, care implică 40 de centre medicale europene.
România este o țară europeană cu o importantă rată de dezvoltare și mult potențial, cu puternice legături culturale cu Italia. Dincolo de creșterea economică, dezvoltarea unei națiuni trebuie să fie însoțită și de îmbunătățirea condițiilor de sănătate pentru cetățenii săi.
Pentru îmbunătățirea calității vieții este importantă posibilitatea accesării celor mai bune tratamente medicale, nu doar în cazul unor boli neprevăzute, dar mai ales pentru prevenție și recuperare. În România, CardioRec este un exemplu de cum se poate oferi un raspuns calitativ la cererea de servicii sanitare, prin colaborarea cu un mare grup spitalicesc și de cercetare italian.
*CardioRec dorește să contribuie la dezvoltarea unei culturi de prevenție în România și la creșterea accesului la informații medicale corecte.