Screening gratuit - Open Day - Consultatii Cardiologie
Evenimente mart. 3, 2026

OPEN DAY – CONSULTAȚII CARDIOLOGIE


Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în România. Multe afecțiuni cardiace evoluează silențios, iar factori precum hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, diabetul, fumatul sau sedentarismul pot crește semnificativ riscul de boală cardiacă dacă nu sunt controlați corect și la timp.

Afecțiunile valvulare rămân mult timp nedepistate, iar diagnosticul precis este esențial pentru prevenirea complicațiilor și stabilirea tratamentului corect.

 

Grupul Auxologico are bucuria de a vă anunța că, în data de 28 martie 2026, sâmbătă, organizează evenimentul: „Open Day – Consultații Cardiologie: Screening gratuit al riscului cardiovascular, screening valvulopatii si evaluare ecocardiografica avansata (2D si 3D), cu participarea echipei Auxologico Italia si România”.

Pacienții la care se identifică suspiciuni de valvulopatii sau care au deja un diagnostic de valvulopatie vor beneficia gratuit de ecocardiografie avansată 3D, realizată cu aparatură de ultimă generație GE Healthcare, de către Prof. Denisa Muraru, Președinte ales al Asociației Europene de Imagistică Cardiovasculară și Director al Centrului de Valvulopatii Auxologico.

 

Evenimentul va reuni o echipă de medici cardiologi din cadrul Auxologico Italia și Cardiorec:

  • Dr. Denisa Muraru
  • Dr. Luminița Rotaru
  • Dr. Ioana Daha
  • Dr. Magdalena Gurzun
  • Dr. Mădălina Dașoveanu
  • Dr. Cristina Trăistaru
  • Dr. Daniela-Noela Radu
  • Dr. Mihnea Căldăraru
  • Dr. Alexandra Monica Buta
  • Dr. Denisa Așchie
  • Dr. Mădălina Moldovan

 

Detalii eveniment

Când?
Sâmbătă, 28 martie 2026

Unde?
Centrul medical Auxologico Cardiorec (Șos. Unirii 187, Com. Corbeanca, Ilfov)

Cum te programezi?
Exclusiv prin Call Center: 021.9636

Când încep programările?
16 martie 2026

Vă invităm să vă programați, începând cu data menționată, pentru a afla cum stați cu sănătatea inimii.

*Locurile sunt limitate. După ocuparea acestora, nu se mai pot face înscrieri.

 

O zi dedicată sănătății inimii dumneavoastră.

Un control cardiologic la timp poate face diferența. Noi îl oferim gratuit.

 


Colaborare academică româno-italiană în sprijinul sănătății inimii

Colaborarea dintre Istituto Auxologico Italiano și universitățile de medicină din România reprezintă un exemplu solid de parteneriat academic și științific internațional. De-a lungul anilor, tineri cardiologi români au beneficiat de stagii de formare și implicare în proiecte de cercetare desfășurate la Milano, într-un mediu științific de înaltă performanță.

Acest schimb de experiență a contribuit la dezvoltarea profesională a specialiștilor și la consolidarea standardelor de excelență în practica cardiovasculară. Beneficiile colaborării se reflectă atât în progresul academic, cât și în creșterea calității îngrijirii oferite pacienților.

 

 


 

Auxologico CardioRec
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

PROGRAMĂRI ONLINE