Creștem accesul la servicii de medicină de familie! UN NOU MEDIC DE FAMILIE ÎN ECHIPA CARDIOREC – DR. CEZAR IANCU
Un NOU medic de familie se alătură echipei noastre cu data de 1 aprilie 2025 – Dr. Cezar Iancu, Medic Specialist Medicină de familie. Alegeți un medic de familie aproape de dumneavoastră! Înscrierea este simplă, iar echipa noastră vă este alături la fiecare pas.
„Sunt Dr. Cezar Iancu, Medic Specialist în Medicină de familie, iar vocația mea este să fiu alături de pacienți, să îi îndrum și să le ofer cele mai bune soluții pentru sănătatea lor.
De ce am ales Medicina de familie?
Alegerea acestui drum nu a fost întâmplătoare. În timpul facultății, am trecut printr-o experiență personală care mi-a schimbat complet perspectiva asupra medicinei. Tatăl meu s-a stins din cauza unui feocromocitom, o tumoră a glandei suprarenale care ar fi putut fi diagnosticată mai devreme. Această pierdere m-a determinat să îmi concentrez cariera pe ceea ce contează cu adevărat: prevenția, depistarea precoce și relația apropiată cu pacientul.
Am absolvit Facultatea de Medicină la UMF Carol Davila din București în 2010 și am ales inițial medicina de familie ca specializare. Cu dorința de a aprofunda înțelegerea legăturii dintre sănătatea fizică și cea mentală, am urmat ulterior și un rezidențiat în psihiatrie. Această experiență mi-a oferit o perspectivă mai complexă asupra pacientului, ajutându-mă să abordez problemele de sănătate într-un mod holistic. În cele din urmă, am revenit la medicina de familie, convins că acesta este locul în care pot avea cel mai mare impact în prevenție și îngrijirea de lungă durată.
Crezul meu
Astăzi, îmi dedic activitatea îngrijirii pacienților de toate vârstele. Medicina de familie nu este doar despre consultații și tratamente, ci despre a fi un partener de încredere pentru pacienți, ajutându-i să își înțeleagă mai bine sănătatea și să ia decizii informate pentru un stil de viață echilibrat.
În cabinetul meu, fiecare pacient este ascultat, iar fiecare simptom este luat în serios. Cred cu tărie că o întrebare pusă la timp, un control preventiv sau o recomandare corectă pot face diferența dintre un diagnostic precoce și o afecțiune complicată.”
Dacă ești în căutarea unui medic de familie dedicat, atent și implicat, te invit să îți faci o programare. Împreună, putem construi un plan de sănătate adaptat nevoilor tale!
Programări și înscrieri – 021.9636
Documente necesare înscriere medic de familie
- Carte de identitate
- Card de asigurări sociale de sănătate sau adeverință (pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul sau care din motive religioase sau de conștiință refuză cardul de sănătate sau pentru persoanele cărora li se va emite card național duplicat)
- Adeverință de salariat / talon de pensie / adeverință de șomer / adeverință care atestă plata la zi a contribuției la sănătate / carnet de veteran de război / copie după decizia de încadrare în gradul de handicap
- Dosarul cu istoricul medical de la medicul de familie anterior (în cazul unui transfer)
- Cerere tip (se completează la cabinet)
În urma înscrierii dumneavoastră pe lista de pacienți ai medicului de familie, puteți beneficia, la nevoie, de:
- consultație medicală – examen medical general
- concedii medicale
- bilete de trimitere către diverse specialități
- rețete medicale gratuite/compensate
- adeverințe medicale
Rolul medicului de familie – pilonul principal al îngrijirii primare
Medicul de familie este unul dintre cei mai importanți specialiști din sistemul de sănătate, fiind primul punct de contact al pacientului cu serviciile medicale. Prin rolul său de îngrijitor primar al sănătății pacienților, medicul de familie asigură nu doar tratamente, ci și prevenția, monitorizarea și coordonarea îngrijirilor necesare fiecărui pacient pe termen lung.
Auxologico Cardiorec face parte din rețeaua Auxologico Italia, o fundație nonprofit cu peste 65 de ani de tradiție și activitate medicală la cel mai înalt nivel, un nume ce este sinonim cu Excelența în Sănătate și Grija față de pacienți.