Jurnal Medical aug. 3, 2022

De ce este important somnul pentru a avea o inimă sănătoasă? – Dr. Luminița Rotaru


Dr. Luminita Rotaru - Somnul si bolile de inima

Autor: Dr. Luminița Rotaru, Medic Primar Cardiologie, Doctor în Medicină, Director Medical Auxologico CardioRec

 

Un somn bun este important pentru menținerea stării de sănătate, în general, cât și pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, în particular.

În timpul celor 7-8 ore de somn, considerate normale pentru un adult, organismul se reface, memoria se consolidează, creierul procesează informațiile acumulate pe parcursul zilei eliminându-le pe cele de care nu avem nevoie, are loc sinteza unor hormoni de creștere de care avem nevoie pe tot parcursul vieții pentru procesele de regenerare, precum și secreția unor hormoni (leptina și grelina) care reglează apetitul (lipsa somnului dereglează hormonii responsabili de senzația de foame).

La nivel cardiovascular are loc o relaxare, astfel că, în mod normal, frecvența cardiacă și tensiunea arterială scad împreună cu celelalte procese fiziologice care își încetinesc activitatea: numărul de respirații pe minut, tonusul muscular, etc.

Tulburările de somn de tipul durată prea scurtă sau prea lungă a somnului sunt asociate cu un risc crescut de a dezvolta evenimente cardiovasculare.

Mecanismele principale sunt legate de tulburări ale metabolismului glucozei, creșterea tensiunii arteriale, a cortizolului și a markerilor inflamatori care au ca și consecință apariția în timp a leziunilor de ateromatoză, substratul bolilor coronariene și al accidentelor vasculare cerebrale.

Tulburările de somn cresc riscul de obezitate și se asociază frecvent cu alți factori de risc cardiovascular sau cu un stil de viață nesănătos.

 

Ce înseamnă tulburare de somn?

Există mai multe tipuri de tulburări de somn:

1.Insomnia
-este cea mai frecventă tulburare de somn și reprezintă, în fapt, un somn mai scurt ca urmare a trezirii frecvente în timpul nopții sau adormirii dificile. Este cauzată de stres, de stările de neliniște asociate cu creșterea hormonilor de stres, dar se întâlnește și în unele boli somatice (asociate cu durere sau lipsa de aer, cum ar fi IC – insuficiența cardiacă sau afecțiunile pulmonare), în tulburările psihice cum ar fi depresia, anxietatea sau la consumatorii de alcool sau droguri.

 

2.Tulburările de respirație din timpul somnului, în principal Apneea în somn
-apneea în somn reprezintă blocarea intrării oxigenului în plămâni în timpul noptii din cauze mecanice/anatomice la nivelul gâtului, respectiv a căilor respiratorii superioare.

Este favorizată de obezitate, de consumul de alcool sau sedative, și se manifestă mai frecvent la bărbații cuprinși în intervalul de vârstă 40-60 ani, însă poate aparea și la femei, odată cu intrarea la menopauză.

Este dovedit faptul că Apneea în somn produce scăderea nivelului de oxigen în sange în timpul noptii, este asociată cu o incidență crescută a hipertensiunii arteriale, a bolii cardiace ischemice, a tulburărilor de ritm paroxistice, a accidentelor vasculare cerebrale și chiar a morții subite.

 

3.Parasomnia sau somnambulismul, hipersomnolența sau somnul prelungit, sindromul picioarelor neliniștite sau schimbarea ritmului circadian la persoanele care muncesc în schimburi sau în timpul călătoriilor cu schimbări semnificative de fus orar sunt alte tipuri de tulburări de somn ce se pot asocia cu afectare cardiovasculară.

 

Cum tratăm sau cum ne dăm seama că suferim de o tulburare de somn?

Simptomele tulburărilor de somn sunt somnolența diurnă, lipsa de concentrare în timpul zilei, reacția întârziată la stimuli, pierderi de memorie, senzație de oboseală, control emotional redus, stare de iritabilitate și chiar ațipirea pe neașteptate.

Acestea sunt semnale de alarmă care anunță prezența tulburărilor de somn și trebuie luate rapid măsuri de igiena a somnului, care sunt la îndemana oricui, valabile pentru toate tipurile de tulburări de somn, iar daca situația persistă este necesară consultarea unui specialist în Somnologie.

 

Măsuri de rutină pentru îmbunătățirea somnului

  • menținerea unui interval constant de somn, culcarea la aceeași oră, trezirea la aceeași ora zi de zi
  • evitarea adormirii la televizor sau expunerea la gadget-uri cu ecrane luminoase pentru că acestea scad sinteza de melatonină, hormon cu rol în reglarea somnului, care se secretă la întuneric
  • asigurarea unei atmosfere relaxante cu temperaturi mai scăzute, practicarea unui ritual de relaxare (citit sau muzica cu efect liniștitor, respirații, relaxare musculară)
  • evitarea cinelor târzii, consumul de alimente grele (un bol de cereale/banane – alimente ușoare cu conținut crescut în triptofan)
  • evitarea consumului de alcool înainte de culcare, risc crescut pentru Apnee în somn, deși alcoolul produce o adormire mai rapidă modifică calitatea somnului producând treziri în noapte
  • evitarea consumului de cafea dupa prânz
  • exercițiul fizic în timpul zilei 20-30 min/zi
  • controlul stresului și anxietății prin păstrarea unei atitudini pozitive, calme, managementul eficient al timpului, utilizarea tehnicilor de relaxare, și, mai ales, amânarea grijilor pentru a doua zi.

Este greu de realizat într-o lume în care totul se trăiește la intensitate/viteză maxime, dar conștientizând importanța unui factor de risc aparent banal, facem un pas semnificativ spre o viața sănătoasă.

 


 

Pentru Programări la Dr. Luminița Rotaru – 021.9636

 


 

CardioRec face parte din rețeaua Istituto Auxologico Italiano, o fundație nonprofit cu peste 60 de ani de tradiție și activitate medicală la cel mai înalt nivel, un nume ce este sinonim cu Excelența în Sănătate și Grija față de pacienți. Acesta face parte, totodată, din Centrul de Imagistică Cardiovasculară Integrată al prestigioasei rețele italiene.

 

 

Abonează-te la newsletter